Alternative sănătoase pentru pateul vegetal
Suntem în perioada postului, iar unul dintre cele mai consumate produse în această perioadă, este pateul vegetal. Oare câți dintre consumatori au avut însă, vreodată, curiozitatea să-i citească eticheta?
Suntem în perioada postului, iar unul dintre cele mai consumate produse în această perioadă, este pateul vegetal. Oare câți dintre consumatori au avut însă, vreodată, curiozitatea să-i citească eticheta?
Știm deja cu toții, că un consum excesiv de zahăr ne afectează sănătatea. Este evident că nu putem controla cu totul cantitatea consumată. Iată însă 7 idei, care te pot ajuta să reduci cantitatea de zahăr pe care o ingerezi zilnic.
Există dulciuri savuroase fără zahăr adăugat? Cu siguranță da! Ai aici o idee pentru un astfel de dulce 🙂
Cu toate că trăim într-o lume în care accesul la informație este unul extrem de facil, miturile în materie de nutriție sunt încă vii. Se transmit din generație în generație, se preiau cu usurință și în loc ca alimentația să fie privită cu normalitate, iar informația să fie comparată cu surse bazate pe dovezi științifice, ne creem singuri resticții sau dăm crezare unor idei ce promit minuni.
Dacă până la adolescență, nevoile nutriționale ale ambelor sexe sunt asemănătoare, începând cu adolescența, lucrurile se schimbă. În cele ce urmează, îți aduc în atenție, câteva dintre nevoile nutriționale ale femeii în 3 perioade importante ale vieții sale, și anume: adolescența, perioada de sarcină și alăptare, respectiv menopauza.
Comentarii recente