Știai că?
- dacă o persoană pierdere în greutate neplanificat și mai ales rapid, aceasta ar trebui să se adreseze unui profesionist din domeniul sănătății, pentru că poate avea sau este la risc de malnutriție
- pierderea a 5% până la 10% sau mai mult din greutate, în 3 până la 6 luni, este unul dintre principalele semne ale malnutriției
- identificarea și mai apoi intervenția nutrițională, sunt cruciale pentru evitarea consecințelor malnutriției
- nutriționistul-dietetician, este profesionistul din domeniul sănătății pregătit să evalueze și să identifice pacienții cu risc de malnutriție, să ghideze spre prevenția malnutriției și îmbunătățirea stării nutriționale
Ce este malnutriția?
Când ne gândim la malnutriție, deseori ne vine în minte imaginea unui copil înfometat, dintr-o țară subdezvoltată, ori a unei persoane dintr-un lagăr de concentrare. Însă, aceste exemple sunt extreme și relativ rare în societatea noastră, iar malnutriția nu este întotdeauna vizibilă cu ochiul liber.
Malnutriția apare atunci când există un dezechilibru între necesarul și aportul nutrițional, fapt care determină mai apoi modificări ale greutății, compoziției corporale și funcționării fizice. Are două fațete: sub- și supranutriția, iar în acest articol mă voi focusa asupra subnutriției.
Oamenii ajung subnutriți, atunci când dezechilibrul amintit mai sus este rezultatul unui aport alimentar mai mic decât de obicei, a unor nevoi nutriționale crescute, ori a unei absorbții deficitare a nutrienților de către organism.
Care sunt semnele și simptomele malnutriției?
- pierderea poftei de mâncare și lipsa de interes pentru alimente
- pierdere neplanificată în greutate (5% până la 10% sau mai mult din greutate, în 3 până la 6 luni)
- îmbrăcămintea, accesoriile (inel, curea, etc.) devin largi
- oboseala, lipsa de energie, lipsa bunei dispoziții
- concentrare dificilă
- scăderea forței musculare– de exemplu, persoana în cauză nu mai poate merge la fel de repede/mult, cum mergea înainte
- îmbolnăviri dese și recuperare greoaie
Cine este la risc de malnutritie?
Există mai multe afecțiuni/situații care pot duce la un risc crescut de malnutriție, mai exact:
- cancerul
- boala Crohn, colita ulcerativă
- intervențiile chirurgicale mari, arsurile, fracturile
- dificultatea de înghițire
- depresia
- demența
- izolarea socială, imposibilitatea de a cumpăra/ a găti/ a se hrăni
Care sunt consecințele malnutriției?
- pierderea masei musculare
- pierderea forței
- scăderea imunității
- reducerea eficacității și tolerabilității tratamentului, în cazul persoanelor cu diagnostic oncologic
- prelungirea timpului de spitalizare
- reducerea duratei de viață
În concluzie, așa cum scriam și mai sus, malnutriția nu este întotdeauna vizibilă cu ochiul liber. O pierdere în greutate neintenționată de 5% spre exemplu, pentru o persoană de 60 kg, într-un interval de 3 luni, înseamnă 3 kg, și poate fi lesne trecută cu vederea, la fel ca și 5 kg în cazul unei persoane cu o greutate inițială de 100 kg.
Identificarea precoce și mai apoi intervenția nutrițională, sunt însă cruciale pentru evitarea consecințelor malnutriției.