BLOG / Cum fac trecerea de la formula de lapte praf, la laptele de vacă?

O dată ce bebelușul tău a împlinit vârsta de un an, poți începe cu încredere tranziția de la lapte matern sau formula de lapte praf, către laptele de vacă.

Desigur, dacă alăptezi, poți alege să faci acest lucru în continuare, laptele matern oferindu-i copilului nutrienți valoroși.

Dacă bebelușul este alăptat cu formulă de lapte praf, în general, nu este nevoie să continui acest lucru, putând face trecerea la laptele de vacă. Spun în general, pentru că pot exista situații în care nevoile alimentare ale copilului să fie speciale, de exemplu o alergie la lapte sau întârziere în dezvoltare, situații în care medicul pediatru poate recomanda continuarea alăptării cu o formulă specială de lapte. Informațiile din acest articol, se referă la copii sănătoși, care nu prezintă alergii, în cazul celor cu alergii alimentare, fiind necesară colaborarea cu un specialist.

În ceea ce privește tipul de lapte de vacă, recomandările susțin oferirea laptelui integral, până la vârsta de doi ani, nu a celui degresat sau parțial degresat, și asta pentru că grăsimea conținută este necesară, pentru buna dezvoltare și crestere a copilului.

Sigur că, unii bebeluși pot “îmbrățisa” de la bun început noul gust. Alții în schimb, se pot adapta mai greu la noul lapte. În plus, copilul poate prezenta la schimbare, gaze în exces, scaune mai moi sau mai dure. Poate exista o schimbare temporară a culorii sau texturii scaunului.

Ca în orice schimbare, cel mai eficient este ca trecerea să fie una treptată, pe parcursul a câteva săptămâni. În cazul trecerii de la formula de lapte, sunt propuse 4 etape, cu o durată de o săptămână, fiecare etapă:

  • Etapa 1: se înlocuiește un sfert din cantitatea de formulă, cu lapte integral
  • Etapa 2: se înlocuiește jumătate din cantitatea de formulă, cu lapte integral
  • Etapa 3: se înlocuiește trei sferturi din cantitatea de formulă, cu lapte integral
  • Etapa 4: se înlocuiește toată cantitatea de formulă, cu lapte integral.

Un alt aspect care poate face trecerea și acceptarea mai ușoară, este pregătirea laptelui de vacă, la aceeași temperatură la care îi ofereai formula de lapte praf. Tot acum, poți profita de oferirea unui lapte nou, pe care îl poți prezenta drept lapte pentru “copii mari”, și să introduci treptat și cana pentru bebeluși în locul biberonului. Vârsta de 1 an este oricum perioada recomandată pentru a trece de la biberon.

Să fie cu folos 🙂

Malnutriția

Malnutriția

Malnutriția apare atunci când există un dezechilibru între necesarul și aportul nutrițional, fapt care determină mai apoi modificări ale greutății, compoziției corporale și funcționării fizice. Are două fațete: sub- și supranutriția, iar în acest articol mă voi focusa asupra subnutriției.

Suplimentele nutriționale orale

Suplimentele nutriționale orale

Atenția pentru nutriție este vitală în managementul pacientului subnutrit sau cu risc de malnutriție. Suplimentele nutriționale orale sunt parte a unui spectru de strategii ce pot fi utilizate în acest sens.