Știați că?
Conform datelor statistice și rezultatelor studiilor:
- România ocupă locul 2 în Europa la obezitatea infantilă
- “zestrea” de celule adipoase se formează în primii doi ani de viață respectiv în adolecență
- copiii supraponderali și obezi, sunt de 5 ori mai predispuși să devină adulți obezi, respectiv să dezvolte boli precum diabetul și bolile cardiovasculare, la o vârstă mai mică, comparativ cu copiii normoponderali
- în plus, este demonstrat că, copii care raportează tachinări, respingeri sau alte tipuri de abuz, din cauza greutății lor, sunt de 2 până la 3 ori mai predispuși la anxietate, depresie și gânduri suicidare
- stigmatizarea copiilor cu exces ponderal nu este o noutatea, fiind un aspect documentat de zeci de ani. Rezultatele unui studiu în care copiilor cu vârste cuprinse între 10 și 11 ani li s-a cerut să așeze fotografiile a șase copii (unul “sănătos”, 4 cu diverse dizabilități fizice grave și unul obez), în ordinea în care și i-ar dori ca și prieteni, arată că imaginea copilului cu exces de greutate a fost ultima clasată
- calitatea vieții copiilor obezi este comparabilă cu cea a copiilor cu cancer 🙁
Dacă ai primit bucuria și binecuvântarea de a fi părinte, fii pentru copilul tău bucurie și binecuvântare. Cred cu tarie că unul dintre cele mai importante roluri ale unui părinte este acela de a-și ajuta copilul să-și dezvolte o relație sănătoasă cu mâncarea, să-l învețe să se hrăneasca nu doar să mănânce, să-l încurajeze să fie activ, să-i pune bazele unei vieți echilibrate.
Obezitatea la copii, nu este responsabilitatea copiilor ci fără doar și poate a părinților. Pentru că părintele este cel responsabil de “ce” va mânca copilul. E important ca acesta să aibă alternative.
Dacă copilul tău este supraponderal sau obez, gândește-te ce atitudinea față de mâncare și mișcare există în casa voastră.
Mâncați împreună în familie sau mâncați pe grabă, snacks-uri, gustări rapide? Televizorul este pornit atunci cand sunteți la masă sau poate chiar aveți obiceiul de mânca în fața televizorului? Aveți o oarecare ordine a meselor sau mai degrabă un stil haotic? Pregătiți mâncarea în casă sau vă bazați de obicei pe mâncare comandată sau semipreparată? Vă faceți timp pentru activitate fizică fie individual, fie alături de copil?
Activitatea fizică nu doar că „arde” calorii dar are o importanță majoră în dezvoltarea oaselor și mușchilor copiilor noștrii. În plus, a fi activ e sinonim și cu copilăria și cu distracția. A lăsa ore în șir un copil în fața unui televizor, tablete sau telefon, nu este o alegere bună atunci când vine vorba despre sănătatea și dezvoltarea fizică și cognitivă a acestuia. Unde mai pui, că în decurs de câteva minute sigur va intra și o reclama foarte colorată și convingătoare, la un aliment de tip fast-food, lipsit de nutrienți?
Și nu, copilul cu exces de greutate nu va ajunge normoponderal doar că pentru că va crește în înălțime, atâta vreme cât stilul de viață îi va ramâne același.
Părintele este cel mai puternic exemplu în viața unui copil. Și partea interesantă este că ei fac ceea ce văd, nu ceea ce li se spune.
Fii o binecuvântare pentru copilul tău și oferă-i calitate vieții sale!