Articolul de azi, este oarecum o continuare a unuia mai vechi, mai exact acesta. Aduceam atunci în atenție, 7 modalități prin care îi poți clădi copilului tău, o relație sănătoasă cu mâncarea.
Spuneam că ne naștem cu un sentiment natural al mâncatului intuitiv, cu capacitatea de a aprecia semnalele de foame și sațietate. Și chiar dacă copiii pot părea unii dintre cei mai pretențioși consumatori, ei sunt capabili să-și asculte corpul și să mănânce cantitățile potrivite de mâncare, atunci când au nevoie. Însă, prin modul în care sunt hrăniți aceștia, prin mediul și atmosfera creată în jurul meselor, prin alimentele la care sunt expuși, această intuiție poate dispărea pe măsură ce copiii cresc.
Copiii au așadar nevoie de părinți care să îi îndrume și să le ofere instrumentele necesare pentru a avea o relație sănătoasă cu mâncarea. Foarte pe scurt, părinții sunt responsabili de „ce” „unde” și „când” va mânca copilul, însă copilul alege „dacă să mănânce” și „cât”, în funcție de propriile nevoi și semnale de foame.
Azi, voi face referire la grupa de vârstă 0-24 luni.
Bebelușii sunt foarte intutivi și ne vor vorbi, evident încă prin gesturi, transmițându-ne că sunt sătui sau că mai vor să mănânce. Ei trebuie doar observați.
Dar care sunt semnalele de foame, respectiv de sațietate, în cazul unui bebeluș de 0-5 luni?
Semnale de foame:
- Devine neliniștit
- Plânge
- Deschide gura
- Își duce mâinile la gură
- Se îndoaie
- Își linge buzele
- Are pumnii strânși
- Întoarce imediat capul către sân sau biberon
Semnale de sațietate:
- Închide gura
- Își relaxează mâinile
- Reduce ritmul de supt, până la oprire
- Se joacă cu mamelonul
- Își întoarce capul de la sân sau biberon
- Adoarme
Pentru grupa de vârstă 6-24 luni, indiciile sunt urmatoarele:
Semnale de foame:
- Copilul arată spre mâncare
- Este entuziasmat când vede mâncarea
- Atinge mâncarea
- Deschide gura când i se oferă mâncare
- Scoate sunete sau face gesturi cu mâinile, pentru a transmite că încă îi este foame
Semnale de sațietate:
- Reduce ritmul de a mânca
- Închide gura când i se oferă mâncare
- Împinge lingura sau bucățile de mâncare
- Începe să se joace cu mâncarea sau o aruncă
- Întoarce capul într-o altă direcție, arătând ca nu mai este interesat
- Scoate sunete sau face gesturi cu mâinile, pentru a transmite că este sătul
Este foarte ușor ca părinte, să ajungi fie să-i limitezi bebelușului aportul alimentar, considerând că a mâncat suficient, fie să devii insistent, distrăgându-i atenția de exemplu cu televizorul, cu diverse jucării, etc., pentru a-l face să mănânce mai mult, tocmai pentru că, crezi că nu a mâncat suficient. În acele momente, amintește-ți însă, să ai încredere în copilul tău.