Sunt atât de mulți actuali adulți care și-au deteriorat în timp relația cu mâncarea. Actuali adulți care se tem de așa numitele “alimente rele” și care își impun singuri tot felul de restricții alimentare. Iar mai apoi, în momentele în care își dau voie să le consume, ajung să le consume în exces. Apare vinovăția, frustrarea, rușinea, toate pornite din incapacitatea de a-și urma principiile, din lipsa de control. Iar mai apoi, pentru a-și corecta “greșeala”, își impun diverse diete sau se înfometează. Unii, ajung să mănânce singuri, astfel încât să își poată controla mai bine alimentația. Și intră astfel într-un cerc vicios, ce poartă numele de relație nesănătoasă cu mâncarea.
Când a intrat în acest cerc, adultul de azi? Când s-au “sădit” semințele acestui comportament și ce stă la baza lui? Posibil în copilărie?
Aduc în discuție acest subiect pentru că, cred cu tărie că unul dintre cele mai importante roluri ale unui părinte este acela de a-și ajuta copilul să-și dezvolte o relație sănătoasă cu mâncarea. Să-l învețe să se hrănească nu doar să mănânce. Ori unui părinte care el însuși nu are o relație sănătoasă cu mâncarea, îi va fi dificil să crească copii care o au.
Ne naștem cu un sentiment natural al mâncatului intuitiv, cu capacitatea de a aprecia semnalele de foame și sațietate. Și chiar dacă copiii pot părea unii dintre cei mai pretențioși consumatori, ei sunt capabili să-și asculte corpul și să mănânce cantitățile potrivite de mâncare, atunci când au nevoie. Însă, prin modul în care sunt hrăniți aceștia, prin mediul și atmosfera creată în jurul meselor, prin alimentele la care sunt expuși, această intuiție poate dispărea pe măsură ce copiii cresc.
A avea o relație sănătoasă cu mâncarea înseamnă nu doar să prețuiești plăcerea pe care o poate oferi mâncarea, dar și să îți respecți în același timp nevoile fiziologice ale corpului. Mâncatul intuitiv înseamnă să îți asculți corpul și să îl hrănești în consecință – nu prea mult, nu prea puțin și suficient de variat. Înseamnă a-ți onora foamea și nu a o ignora. Și în același timp a-ți respecta sațietatea.
Obezitatea și subponderea, în lipsa unei patologii corelate, sunt urmare a unei relații nesănătoase cu mâncarea.
Din păcate, de foarte multe ori mâncarea devine un instrument de manipulare. Unul folosit pentru a “îndulci” emoții, pentru a motiva un comportament, pentru a pedepsi sau pentru a recompensa.
Cât de cunoscute îți sunt replicile de genul: “Mănâncă tot din farfurie, dacă vrei să primești și desert!”, “Mănâncă tot, dacă vrei să crești mare!” “Ieși la joacă doar când ai terminat de mâncat!”, ”Nu e frumos să lași în farfurie!”, “Dacă iei notă mare la test, ieșim după amiază la prajitură”, “Nu fi supărat! Hai să îți dea mama/tata niște ciocolată” ?
Unii dintre noi, ne întoarcem probabil o dată cu aceste replici în copilărie, la ora mesei. Alții, posibil, le mențin vii, folosindu-le cu propriii copii.
Este important să reținem însă că:
- Dacă mâncarea a fost folosită drept recompensă în copilărie, s-ar putea să avem în continuare aceeași atitudine ca adulți, „recompensându-ne” cu anumite alimente după o zi grea de exemplu, după un eșec sau după o reușită.
- Dacă părintele permite anumite alimente doar ca recompense, nu face altceva decât să creeze în mintea copilului ideea că acele alimente sunt incredibil de speciale, crescând dorința copilului de a le consuma. Și iată așa, masa devine calvarul prin care copilul trebuie să treacă pentru a-și primi premiul.
- Obligarea sau îndemnul copilului să termine din farfurie, chiar dacă este sătul, îl încurajează pe copil să treacă peste propriile semnale de sațietate, putând ajunge astfel, cu ușurinta, la un consum excesiv
- Ori dacă ne ignorăm în mod constant semnalele de foame respectiv de sațietate, ajungem foarte „deconectați” de la propriul organism
- Restricționarea anumitor alimente poate duce la pofte și mai apoi la mâncatul excesiv
Dacă ești părinte sau te pregătești pentru a fi, îți las mai jos 7 idei importante pe care le poți urma, pentru a susține pozitiv, relația copilului tău cu alimentele:
- Crează un program al meselor și gustărilor. Fii însă flexibil în acest sens, ținând cont de semnalele de foame ale copilului.
Un program previzibil, oferă copilului siguranță. În lipsa acestuia, poate apărea comportamentul de căutare a alimentelor și chiar mâncatul excesiv, mecanisme naturale de apărare împotriva foamei ce ar putea apărea mai tarziu.
- Servește masa în stil familial și respectă preferințele copilului tău
Este important să existe varietate în fiecare masă. Include întotdeauna câteva alimente pe care știi că le va mânca, dar și alimente noi sau alimente care par să nu îi placă. Amintește-ți mereu că este important să propui de cel puțin 10 ori un aliment nou care a fost respins inițial, înainte de a renunța. Și totuși, dacă refuză în mod repetat o mâncare care îi este familiară, acceptă acest lucru. Nu îți fie teamă însă, ca în timp, să o readuci în atenție- preferințele alimentare se schimbă. Lasă-ți copilul să aleagă câtă mâncare vrea să mănânce și ce alimente vrea să încerce în farfurie.
Stilul familial ajută în acest sens- mâncarea așezată pe platouri sau în boluri destinate împărțirii între participanții la masă, fiecare servindu-se individual. Și mai ajută și la creșterea nivelului de independență al copilului, la dezvoltarea abilității de a face alegeri și de a împărți cu ceilalți, la creșterea încrederii în sine și la însușirea bunelor maniere la masă.
- Nu obliga niciodată copilul să “mănânce tot din farfurie”
- Nu folosi niciodată mâncarea drept recompensă sau ca pedeapsă
- Implică copilul în alegerea, cumpărarea, pregătirea și gătitul alimentelor
- Fă-i cunoștință cu alimentele
Arată-i ce sunt, cum arată, de unde provin și ce beneficii ne aduc din punct de vedere nutrițional. Spre exemplu: 🥕 Acesta este un morcov. Morcovul este portocaliu, crește în pământ și te ajută să vezi în întuneric.
- Fii un model pentru copilul tău
Nu e o noutate că părintele este cel mai important exemplu în viața copilului său. Ori dacă părintele se uită la televizor în timp ce mănâncă, sare peste mese, nu mănâncă diverse alimente, are o varietate alimentară redusă, etc., nu face altceva decât să-i modeleze copilului un comportament alimentar slab.
În concluzie, copiii au nevoie de părinți care să îi îndrume și să le ofere instrumentele necesare pentru a avea o relație sănătoasă cu mâncarea. Foarte pe scurt, părinții sunt responsabili de „ce” „unde” și „când” va mânca copilul, dar copilul alege „dacă să mănânce” și „cât”, în funcție de propriile nevoi și semnale de foame. Este un principiu care poate fi aplicat încă de la naștere, și are la bază o legătură bună între părinte și copil, repectiv încredere în organismul copilului.
